Oraşul în care Hitler, Stalin şi Tito au locuit împreună

Acum 100 de ani, în Viena au locuit împreuna cinci oameni care aveau sa influenteze, fiecare în felul sau, întreg secolul al XX-lea. În ianuarie 1913, un barbat care purta cu el un pasaport cu numele Stavros Papadopoulos cobora din trenul de Cracovia în statia de tren din nordul Vienei.

Brunet, purta o mustata de taran si tinea în mâna o valiza foarte simpla, din lemn. "Stateam la o masa atunci când usa s-a deschis si un om necunoscut a intrat pe ea. Era scund, destul de slab, iar pielea sa era plina de cicatrice. Nu am putut citi nimic prietenesc în ochii sai". Cel care scria aceste rânduri era un disident rus, un respectat intelectual, editor al ziarului Pravda. Numele sau? Lev Trotki.

Omul descris nu era Papadopoulos. Nascut Iosif Vissarionovici Dzugasvili, era strigat de prieteni Koba si avea sa ramâna în istorie drept Iosif Stalin.

Trotki si Stalin erau însa doar doi dintre oamenii care locuiau la acea vreme în Viena si aveau sa influenteze întreaga istorie a secolului XX. Sigmund Freud era deja foarte cunoscut. Psihanalistul, socotit de discipolii sai primul om care a reusit sa prezinte secretele mintii umane, locuia si practica pe strada Berggasse.

Tânarul Iosip Broz, care avea sa cunoasca faima sub numele de maresalul Tito, conducatorul Iugoslaviei, lucra în 1913 la fabrica de automobile Daimler, într-un orasel aflat la iesirea sudica a Vienei.

În fine, tot în acest oras îsi ducea existenta un tânar în vârsta de 24 de ani, care visa sa studieze pictura la Academia de Arte Frumoase din Viena. Picase de doua ori si locuia într-un azil de noapte de pe Meldermannstrasse, pe malul Dunarii. Tânarul se numea Adolf Hitler.

Desigur, alaturi de toti cei mentionati, în Viena locuia la acea vreme, în palatul Hofburg, si împaratul Franz Joseph. Arhiducele Franz Ferdinand, numit succesor, locuia la Palatul Belvedere, asteptând cu nerabdare sa preia tronul. Asasinarea sa, în 1914, avea sa duca la izbucnirea Primului Razboi Mondial.  

În 1913, Viena era capitala imperiului austro-ungar, locuit de 50 de milioane de oameni din 15 natii diferite. "Chiar daca nu era un mare nod cultural, Viena avea un aer de oras cultural, atragând foarte multi ambitiosi din imperiu. Mai putin de jumatate dintre cele doua milioane de persoane care locuiau orasul erau nascute în Viena, iar un sfert veneau din Boemia (acum, regiune în vestul Republicii Cehe) si Moravia (acum, regiune din estul Republicii Cehe), astfel încât ceha era, dupa germana, cea mai vorbita limba din oras", spune Dardis McNamee, editor al Vienna Review, singura publicatie lunara de limba engleza din oras.

"Ofiterii din armata austro-ungara erau obligati sa stie sa dea comenzi în 11 limbi în afara de germana", adauga McNamee. Aceste melanj formidabil avea sa nasca o puternica activitate culturala si fenomenul cafenelei vieneze.

"Cultura consumului de cafea si notiunea de dezbatere si discutie în cafenele erau atunci, cum sunt si acum, componente esentiale ale vietii vieneze", explica, pentru BBC, Charles Emmerson, autor al cartii "1913: In Search of the World Before the Great War".

Potrivit lui Emmerson, Viena anului 1913 era cu siguranta un oras numai bun pentru disidentii politici si pentru fugari. "Daca, în Europa acelor vremuri, voiai sa gasesti un loc în care sa te ascunzi, dar si sa cunosti oameni interesanti, Viena era probabil cea mai buna alegere", spune Emmerson.

Cafe Landtmann, favorita lui Freud, este înca deschisa. Trotki si Hitler frecventau Cafe Central, unde jocurile de sah si dezbaterile în jurul stirilor din ziare erau mereu foarte aprinse. Chiar daca orasul era si la acea vreme cunoscut pentru muzica sa, pentru baluri si valsuri, Viena avea si latura sa gri. Cei mai multi dintre locuitori îsi duceau vietile în case improvizate. De altfel, în 1913, circa 1.500 de vienezi au decis sa îsi ia viata.

Nimeni nu stie daca Hitler s-a întâlnit cu Trotki sau Tito cu Stalin. Însa, opere ca "Dr Freud Will See You Now, Mr Hitler", o piesa de radio din 2007, compusa de Laurence Marks si Maurice Gran, au imaginat astfel de întâlniri.

Un an mai târziu, izbucnirea Primului Razboi Mondial a distrus cea mai mare parte a vietii intelectuale vieneze. Imperiul austro-ungar avea sa se destrama în 1918, propulsând oameni ca Hitler, Stalin, Trotki si Tito spre cariere impresionante, care aveau sa influenteze decisiv istoria Europei si a lumii.

yahoo.com

Articolul original

Zece ani în gulag pentru ochii lui Stalin

În 1953, Pavel Trofim a ales o metoda neobisnuita de protest anticomunist- a gaurit câteva portrete ale dictatorului sovietic, fapt pentru care a fost trimis în Siberia.

Basarabenii si-au manifestat antisovietismul în diferite forme. Unii au opus rezistenta armata, altii au constituit partide politice în ilegalitate. S-au înregistrat numeroase cazuri de eschivare de la încorporarea în Armata Rosie, de la plata impozitelor sau livrarea produselor la stat.

Printre basarabenii care si-au manifestat deschis nemultumirea fata de puterea sovietica a fost si Pavel Trofim. Avea doar 18 ani când i-a scos ochii lui Stalin de pe câteva portrete. Nascut în 1935 în comuna Bestemac judetul Cahul, din parintii înstariti, Pavel Trofim prinde putina carte „la români", iar dupa revenirea sovieticilor în Basarabia în 1944, reuseste sa termine sase clase. Tatal sau cazuse pe front, iar Pavel a crescut cu mama-sa, fratii sai fiind în Armata Sovietica. La vârsta de 18 ani, fara perspective clare, Pavel ramâne în satul natal, lucreaza ziler în colhozul „Mihail Frunze". Ca si multi semeni, era comsomolist.

Isprava din „ungherasul rosu"

În acea zi de sfârsit de iulie 1953, Pavel Trofim a fost trimis la lucru la ferma de vite. Trebuia sa puna nutret în silozuri. Tânarul era pe „santier" de la ora noua si a lucrat pâna la prânz. Începuse sa ploua. Pavel se dadu la adapost în camera de odihna a fermei, în care se aflau deja doua persoane. Intrând în odaie, se apropie de perete, de „ungherasul rosu", pe care era atârnat un colaj din patru portrete ale lui Iosif Stalin, la diferite vârste: licean, tânar în plina activitate bolsevica, în uniforma de maresal si la tribuna.

Pavel surâse batjocoritor, scuipa îndesat de câteva ori pe fiecare portret în parte, lua de pe geam un cui si începu sa le gaureasca. Unul dintre cei aflati în camera vru sa-l opreasca: „Nu-i treaba ta", raspunse Pavel si îsi continua activitatea: i-a scos lui Stalin de pe trei portrete ochiul stâng, iar de pe al patrulea - ochiul drept. Odata terminata isprava, Pavel merse acasa. Buimaciti de cele vazute, ceilalti doi colegi au zbughit-o afara. Au tacut chitic înca mult timp.

Interogatorii la NKVD

Dupa o vreme însa, cineva a observat gaurile de pe portretele lui Stalin. Alertat, NKVD-ul raional a iscodit îndelung lumea din sat, dar fara succes, la început. În sfârsit, securstii au cercetat tabelele de repartitie la lucru din colhoz, astfel identificând faptasul, dar si martorii. Era deja luna septembrie.

Pavel Trofim este retinut la 19 septembrie, noaptea, asa cum se obisnuia atunci. Primii, în toiul noptii, sunt supusi interogatoriului cei doi martori. Fara sa-si aminteasca data când Stalin de pe portrete a ramas fara ochi, povestesc amanuntit cazul: descriu contextul, actiunile lui Trofim si starea lui de spirit în acel moment, spun cum au vrut sa-l opreasca.

Având deja proba la mâna, securistii se napustesc asupra lui Pavel. Acesta, chiar la primul interogatoriu din aceeasi noapte de 19 septembrie, recunoaste fapta si îi relateaza anchetatorului cum a avut loc incidentul. Declaratiile coincid cu cele ale martorilor. NKVD-istului nu-i venea sa creada ca tânarul a facut-o singur, din capul lui, si ca în spatele lui nu sta nicio organizatie antisovietica. Trofim este luat la întrebari:

„- Cine v-a sfatuit sa batjocoriti portretele?
- Nimeni, a raspuns Pavel.
- Cu cine sunteti în complicitate?
- Cu nimeni, este raspunsul.
- Aveti rude peste hotare?
- Nu.
- Ce scop ati urmarit?
- N-am urmarit niciun scop. Eram beat si nu tin minte nimic."

Treaz si mut

Pavel Trofim credea ca starea de ebrietate i-ar fi atenuat fapta. Din contra, betia era element agravant al oricarei infractiuni. A tinut mult la aceasta ultima speranta de scapare, dar martorii au relatat ca Pavel era treaz când a slutit portretele tovarasului Stalin, iar afirmatia acestuia ca a baut la cooperativa jumatate de kilogram de vin în dimineata respectiva nu este adevarata, întrucât la cooperativa la acea vreme nu se vindea vin.

O alta nedumerire a securistilor era ca Pavel nu a scos nicio vorba în timpul incidentului. L-au iscodit în fel si chip. Ba chiar, asa cum obisnuiau, l-au mintit ca detin marturii cum ca, în timp ce gaurea portretele, Pavel s-ar fi exprimat urât si dusmanos la adresa puterii sovietice. Zadarnic, Pavel si martorii au continuat sa afirme ca toata isprava a fost facuta în liniste.

Acuzat de „agitatie si propaganda antisovietica"

Lucrurile s-au limpezit, asa încât ancheta a durat mai putin de o luna. Pavel Trofim este interogat de sase ori (la 19, 22, 28 si 29 septembrie, 1 si 5 octombrie), martorii au dat depozitii de doua ori, au avut loc doua confruntari între acuzat si martori. La 5 octombrie, în calitate de probe sunt ridicate portretele lui Stalin si atasate la dosar, iar la 6 octombrie ancheta prealabila este finalizata. Peste o zi, general-maiorul Iosif Mordovet, comisarul poporului pentru Afaceri Interne al RSSM, aproba rechizitoriul potrivit caruia Pavel Trofim este acuzat de „agitatie si propaganda antisovietica" si dosarul este trimis în instanta.

Vremurile când asemenea fapte erau judecate de Tribunalul militar al NKVD trecusera, astfel ca dosarul este trimis la Judecatoria Suprema a RSSM. Instanta suprema formal a respectat procedura: a fost audiat acuzatul, martorii, procurorul si avocatul, au fost confirmate probele din dosar, asa încât la 23 octombrie 1953 emite sentinta, prin care îl condamna pe Pavel Trofim la zece ani de privatiune de libertate, fara decadere din drepturile civile. Trofim este trimis în gulag.

Reabilitat în 2006

Destalinizarea si dezghetul au început la putin timp de la moartea lui Stalin. Astfel, la 19 martie 1954,procurorul URSS Petr Rudenko, ministrul Justitiei Constantin Goresnin, ministrul de Interne Serghei Kruglov si Presedintele Comitetului Securitatii de Stat al URSS, Ivan Serov, propun Comitetului Central al PCUS crearea Comisiei unionale si republicane pentru reexaminarea dosarelor persoanelor judecate pentru activitatea contrarevolutionara aflati în continuare în detentie. O asemenea comisie este formata si în RSSM, care, la 23 martie 1955, examinând plângerea lui Pavel Trofim depusa la 28 august 1954, conchide ca tânarul „si-a recunoscut vina, nu au fost stabilite alte fapte antisovietice ale inculpatului, iar tinând cont de vârsta acestuia, starea sociala etc. i se poate micsora pedeapsa".

În baza acestei decizii, procurorul RSSM A. Cazanir înainteaza Prezidiului Judecatoriei Supreme a RSSM un protest, care este examinat la 5 mai 1955. Prin Hotarârea Prezidiului se decide reducerea pedeapsei lui Pavel Trofim la cinci ani, cu aplicarea prevederilor decretului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 „Cu privire la amnistiere" si îl elibereaza de pedeapsa si din gulag. Pavel Trofim a fost reabilitat la 23 ianuarie 2006.

historia.ro

Articolul original