Alexander Graham Bell este deseori creditat cu inventarea telefonului dar la data cand el si-a pus semnatura pe dezvoltarea acestui aparat telefonul exista deja de cel putin 10 ani de zile, in forme incipiente ale sale. Graham Bell a fost insa cel dintai, si acest lucru este o certitudine, care a primit un brevet de inventie pentru telefon desi, cum se va vedea mai jos, pentru un aparat care nu a existat la momentul respectiv, si care, chiar daca ar fi existat, nu ar fi functionat. De altfel controversele au durat zeci de ani si s-au purtat in salile de judecata, Bell ramanand insa in proprietatea brevetului primit in 1876 de la Oficiul de Inventii al Statelor Unite.
Cel care a propus lumii telefonul a fost italianul Innocenzo Manzetti dar numai la nivel declarativ, in 1844, inventatorul fiind ocupat cu alte proiecte ale sale precum o pompa care sa evacueze apa din canale si mine inundate, o masina cu motor pe baza de aburi sau un papagal zburator realizat din lemn. Dupa douazeci de ani, acelasi Manzetti a facut ca o inventie anterioara a sa, un aparat capabil sa preia si sa difuzeze prin mijloace mecanice sunetele emise de o orga, sa poata reproduce cuvintele umane transmise printr-un fir. Muzica se auzea deja destul de clar, cuvintele doar partial, cele foarte sonore. Deja in anul urmator, 1865, presa britanica facea supozitii cu privire la instalarea primelor telefoane pentru transmiterea de informatii la distanta in regat, varianta lui Manzetti adaugandu-i-se unei alteia, un aparat de vorbit la distanta realizat de catre germanul Johann Philipp Reis, numit in premiera “Telephon” si a carui functionare fusese demonstrata intr-un cadru public la Frankfurt la 26 octombrie 1861.
Peste Ocean, un alt italian, Antonio Meucci, stabilit pe coasta de est a Statelor Unite, reusea in 1871 sa lege printr-un fir dormitorul sau aflat la etajul al doilea al cladirii in care locuia, cu laboratorul aflat la parter si sa comunice intre acestea. Meucci a si inaintat o cerere de brevetare a inventiei sale insa in fisa completata nu a mentionat conversia sunetelor in unde electrice si cea a undelor electrice in sunete, exact elementul central al brevetului lui Alexander Graham Bell.
In paralel cu Bell, un alt american facea cercetari asupra dezvoltarii telefonului, este vorba de Elisha Gray. Ambii oameni de stiinta au depus cereri pentru acordarea brevetului de inventie, coincidenta, in aceeasi zi, de 14 februarie 1876, diferenta dintre ei fiind de cateva ore. Cererea lui Alexander Graham Bell a fost acceptata prima dar cum nu era insotita de un aparat functional, comisia i-a cerut lui Bell sa furnizeze un astfel de aparat, pastrandu-i insa cererea. Ulterior s-a dovedit ca un telefon realizat dupa diagramele depuse de Bell nu ar fi fost functional. La cateva ore distanta Elisha Gray s-a prezentat la Oficiul pentru Inventii sustinandu-si cererea cu un telefon functional, insuficient insa datorita prioritatii cronologice a cererilor de brevetare. Alexander Graham Bell a reusit ulterior sa aduca un aparat in stare de functionare dar care nu mai corespundea din punct de vedere tehnic aparatului descris in cererea initiala.
Controversele au durat zeci de ani dar tribunalele au dat castig de cauza lui Alexander Graham Bell, acesta infiintand intre timp si propria companie de telefonie, Bell Telephone Company. Bell este asadar cel care a brevetat primul telefonul dar nu si cel care l-a inventat, el dezvoltand variante anterioare realizate de catre alti oameni de stiinta, asa cum s-a intamplat si in cazul altor inventii, de exemplu becul.
