Noul album Deep Purple: dar unde sunt emoţiile de altădată?

Am mai pus mâna pe niste noutati, dar nu ne-au prea dat pe spate. A scos album nou o trupa care a fost, vreme de multi ani, favorita noastra (chiar si acum avem pe telefonul mobil, sunet de apel, piesa "Burn", iar când primim un mesaj se aude acelasi chitarist, dar cu Rainbow). La Deep Purple ne referim si la ultimul album "Now What?!", lansat la sfârsitul lui aprilie. În locul celebrului Ritchie Blackmore, care a condus trupa cu talent si mâna de fier din 1967 pâna în 1975 si din 1984 pâna în 1994, e Steve Morse (el asigura chitara D.P. de vreo doua decenii), iar la clape, în locul regretatului Jon Lord (decedat pe 16 iulie, anul trecut), este Don Airey, artist cu un CV lung, cât o zi de post (a cântat cu Gary Moore, Ozzy Osbourne, Judas Priest, Black Sabbath, Jethro Tull, Whitesnake, Colosseum II, Sinner, Michael Schenker, Uli Jon Roth, Rainbow etc. si a colaborat cu compozitorul Andrew Lloyd Webber). Toate astea ar anunta, în mod normal, un album de exceptie, dar, dupa doua ascultari, putem spune cu tristete ca nu prea e. Mai exact, e ceva care suna a Deep Purple, dar care n-a reusit sa ne faca sa sarim în sus de pe scaun sau sa dam volumul mai tare, nu ne-a facut nici piele de gaina, lipseste ceva...Poate ca o fi vârsta, poate blazarea sau poate ca e vina noastra, ca am ramas cu sufletul la "Fireball" (1971), "Machine Head" (1972), "Burn" si "Stormbringer"(1974), chiar "Come Taste The Band" (1975 - desi Ritchie Blackmore, plecat sa faca Rainbow, alaturi de regretatul Ronnie James Dio, a fost înlocuit cu Tommy Bolin, decedat în urma unei supradoze în anul urmator, pe 4 decembrie 1976).

Sa trecem la treaba; ascultati piese de pe albumul Deep Purple "Now What?!" (2013):

 Si Deep Purple vechi, bun (cu Ritchie Blackmore la chitara), care a facut sa vibreze generatii:

 O varianta rara: "Smoke On The Water" cu David Coverdale la voce (si bassistul Glenn Hughes facând backing vocals), nu cu Ian Gillan, ca de obicei:

Bucurati-va de fiecare nota! Weekend frumos sa avem!

Articolul original

Paștele de altădată. Vezi ce obiceiuri se țineau în Noaptea Sfântă a Învierii

Pentru oamenii de altadata, unul din momentele traite cu cea mai mare intensitate era Noaptea Sfânta a Învierii, în noaptea aceasta desfasurându-se o multime de datini si obiceiuri mai mult sau mai putin legate de Învierea Domnului. Se considera ca dupa o perioada de degradare a timpului, de instaurarea chiar a haosului atunci când trupul lui Hristos a fost în mormânt, acum se reinstituie ordinea si echilibrul în lume.

Când se înnopta afara, prin curtile bisericilor se aprindeau focuri mari, oamenii spunând ca asa se pazeste Pastele; unii oameni stateau acolo pentru a vedea comori arzând si cum se deschid cerurile. În fapt, focurile acestea, ca si cele facute pe dealurile mari din preajma satelor, aveau menirea de a ajuta Soarele sa urce cât mai mult pe bolta cereasca, sa dea cât mai multa lumina si caldura. Potrivit mentalitatii arhaice, în fiecare casa trebuia sa arda lumina pâna la ziua. Prin unele locuri, toaca, despre care se spunea ca tine la distanta duhurile rele, era luata de la biserica si dusa de niste flacai la cimitir; aici era bine pazita, altfel paznicii trebuiau sa dea un mare ospat în cinstea celor care ar fi reusit sa le-o fure.

La miezul noptii se trageau câteva focuri cu pusca, acest obicei amintind ca, pe vremuri, Anul Nou se sarbatorea primavara. Când auzeau acest semnal, oamenii se trezeau, având grija sa calce pe un asternut, altfel credeau ca îi vor ustura talpile peste vara! Toti ai casei si mai ales fetele mari se spalau într-un lighean în care, pe lânga apa, se mai aflau un ou rosu, câtiva banuti de argint si un fir de busuioc. Cosul cu pasca si cu alte obiecte era dus la biserica de capul familiei; în acest cos se puneau, uneori, si fundul pantalonilor unui barbat, resteiele de la plug si o bucata din camasa unei fete ce avusese prima menstruatie, toate fiind, se zice, bune de leac. Despre cei care, sanatosi fiind, nu vroiau sa mearga la Înviere, se spunea ca se vor îmbolnavi si vor fi în nevoi pâna la Pastele urmator; de altfel, în afara copiilor mici, nimeni nu avea voie sa doarma în aceasta noapte sfânta! Mai mult, despre copiii nascuti în noaptea aceasta si în Saptamâna Luminata se credea ca sunt norocosi.

În biserica, când preotul spunea prima data „Hristos a Înviat!” fetele batrâne ziceau repede „Eu sa joc înainte!”, sperând sa fie jucate la hore si sa se marite o data si ele; vânatorii si pescarii raspundeau la „Hristos a Înviat!” cu „Vânat (peste) prind!” Fiecare, nu-i asa, cu ce-l durea mai tare! Unele fete mari veneau la biserica cu un ou rosu în sân, crezând ca vor fi rosii în obraji, în timp ce altele lipeau coji de oua rosii pe la usile caselor, asta în speranta ca le vor calca pragul petitorii mai degraba.

Spre dimineata, oamenii prindeau a veni spre case cu lumânarile aprinse, prima oprire fiind în grajd, aici atingând capul vitelor cu pascarita în care se afla pasca. Apoi, în casa, se gusta câte putin din alimentele sfintite. Înainte sau la sfârsi­tul mesei, barbatul ciocnea un ou rosu cu nevasta, apoi cu copiii, la urma ciocnind fiecare cu cine vroia. Facând asa credeau ca se vor întâlni si pe lumea cealalta. Cei care vroiau sa fie rumeni în obraji îsi frecau obrajii cu oul rosu pe care urmau sa-l manânce.

Bucurosi ca au mai fost partasi înca o data la Învierea Domnului, oamenii se culcau linistiti; daca se întâmpla cuiva sa moara în somn se stia ca acela va merge direct în rai, oricât de multe pacate ar fi avut, deoarece se spunea ca din Noaptea Învierii si pâna la Rusalii raiul este deschis, iar iadul încuiat.

Material realizat de Marcel Lutic, pre?edintele Asocia?iei Me?terilor Populari din Moldova -Ia?i pentru traditionalromanesc.ro.

Cite?te ?i Saptamâna Mare a Pa?telui, Vinerea Mare si mielul de Pasti dar ?i Joia Mare si iepurele, articole semnate de etnograful Marcel Lutic

Articolul original