În ciuda vremurilor grele, a molimelor, razboaielor, problemelor financiare, a saraciei, foametei si a tuturor problemelor curente, românii nu au încetat nicicând sa se iubeasca si sa încerce sa îsi gaseasca fericirea în cadrul familiei. Dar cum în secolele XVII - XIX fericirea se refera la detinerea unor bunuri, de la cele materiale, la copii, sanatate si bunuri spirituale, uneori, ea nu este de gasit, alte ori ea este de scurta durata la fel ca iubirea, iar familia se dovedeste a nu fi lucrul mult asteptat.
În secolele XVII - XIX, cuvântul „familie” este foarte rar gasit în afara contextului teologic. Sub ortodoxism, în aceasta perioada nu se vorbeste de familie în lipsa unei casatorii oficiate de biserica si binecuvântata. Prin urmare, familia se construieste doar în jurul unui cuplu legitim acceptat, atât de societate, cât si de biserica.
În cartea lui Simeon Florea Marian, „Nunta la români”, gasim trei scopuri principale ale casatoriei:
„Întâi, de a avea o consoarta spre ajutorare si petrecere, spre mângâierea si alinarea durerilor în caz de nefericire si suferinta, mai pe scurt spre împartasirea binelui si a raului, a bucuriei si întristarii în decursul întregii vieti.
Al doilea, de a avea urmasi legitimi, cari sa pastreze numele de familie, ca sângele si semintia lor sa nu se stinga niciodata, apoi ca sa aiba cine mosteni averea parinteasca , ca aceasta sa nu treaca în mâini straine, mai departe sa aiba cine a se îngriji de dânsii si a-i sprijini la batrânete, iar dupa moarte sa aiba cine a-i jeli si înmormânta crestineste, a-i pomeni si a le da de pomana, si a se ruga pentru iertarea pacatelor sale.
În fine, al treilea, ca sa nu li se faca aruncare ca numai degeaba s-au nascut si trait în lumea aceasta, dupa cum prea adese ori se-ntâmpla ca li se face celor ce ramân necasatoriti”.
Familia satisface astfel nevoile esentiale: sexualitate, procreare si supravietuire economica. Biserica ortodoxa sustinea aceste trei motive si promova discursuri cu privire la importanta familiei pentru pastrarea bunelor moravuri. „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup.” (Facerea 2, 21-24)
Alaturi de biserica, stau si legile vremii care, la rândul lor, sustin si propun casatoria si formarea unei familii ca mijloc prin care se evita nenorocirile de toate felurile, de la poligamie, pâna la amor între tineri necasatoriti.
De aceea cazurile de seductie, în care, de obicei, tinerele se simt înselate si tradate pentru ca au fost parasite dupa ce li s-a promis ca vor fi luate în casatorie ajung de multe ori sa depuna jalba la Mitropolie, în speranta ca Sfinti Parinti îi vor convinge pe pârâti sa se uneasca cu ele sub taina casatoriei. Nu de putine ori, pâratii scapa de juramântul de a deveni soti platindu-le fetelor o parte din zestre.
Impedimentele care stateau în calea formarii unei familii
Pentru ca o casatorie sa fi fost considerata valida ea trebuia sa întruneasca o serie de reguli precum: sa fie încheiata având consimtamântul familiilor, al parintilor sau al stapânului, mirele si mireasa sa nu aiba statut socio-economic diferit si sa nu fie a patra casatorie pentru barbat. Acestor „impedimente absolute”, cum le numeste Ancuta Popescu în studiul sau ( „Institutia casatoriei si conditia juridica a femeii din Tara Româneasca si Moldova în secolul al XVII-lea”) li se alatura si un sir de „impedimente relative”, care opresc casatoria doar cu anumite persoane.
De pilda, vârsta. Potrivit studiului mentionat anterior, baiatul nu se putea casatorii decât daca avea peste 14 ani, în timp ce fata trebuia sa aiba peste 12 ani. Alti factori de acest gen mai erau si „anul de doliu”, în care femeia era obligata sa îsi jeleasca sotul decedat, neavând dreptul de a se casatori cu altcineva, rudenia fie ea de sânge sau spirituala, deosebirea de credinta, calugaria (casatoria cu persoane care s-au daruit calugariei era interzisa, la fel si cu persoane care devenisera deja preoti) si rapirea.
Viata în doi
De multe ori, dupa casatorie, cuplul traieste o buna perioada în casa detinuta de parintii mirelui, pâna ce noua casa este construita. Mezinul, cel considerat privilegiat, va ramâne în casa parinteasca alaturi de sotie. Totusi mostenirea casei parintesti presupunea, potrivit vechiului drept românesc, ca mezinul beneficia si de „partea sufletului”, obligându-se ca se va îngriji de parinti la batrânete („De bono coniugali”, Violeta Barbu).
Totusi, modelul de viata de familie propus de fetele bisericesti este unul utopic deoarece, asa cum noteaza Constanta Vintila-Ghitulescu în cartea sa intitulata „În salvari si cu Islic”, soarta taranilor era mai dura decât o cunoastem noi astazi. Casa noua pe care o primeau cuplurile tinere reprezenta o coliba continând o singura camera si în care urmau sa locuiasca ei împreuna alaturi de urmasii lor si chiar si cu o parte dintre animale, în timpul iernilor grele.
În familiile de boieri, în schimb, casele erau mai rezistente, din piatra, având chiar si câte 3 camere, plus alte camere în curte care servesc drept adapost pentru slujnice. În acest tip de case, tinerii au parte de ceva mai multa intimitate, cel putin pâna la venirea pe lume a primului copil. La oras, împinse de saracie, unele cupluri accepta sa traiasca chiar si mai multe într-o camera.
Familia întregita
În relatia maritala, sotul si sotia au roluri bine stabilite. Barbatul este un fel de „motor” al casei care sustine financiar întreaga familie, în timp ce femeia se ocupa cu îngrijirea gospodariei si cu educatia copiilor. Pentru a-i multumi sotului pentru efortul depus, obligatia femeii este aceea de a i se supune. Astfel, barbatului i se admite sa certe si chiar sa pedepseasca prin bataie sotia neascultatoare (de unde si proverbele „Femeia nebatuta e ca o casa nematurata” sau „Femeia nebatuta e ca moara neferecata” etc). Printre obligatiile femeii se mai numara si aceea de a-si urma sotul acolo unde crede el de cuviinta sa-si stabileasca domiciliul. În caz contrar, femeia care parasea domiciliul sotului putea fi adusa înapoi fara voia ei si pedepsita.
În lipsa recensamintelor, numarul de copii pe cap de familie nu putea fi calculat, dar despre numarul estimativ al acestora aflam, tot de la C. Vintila-Ghitulescu. În secolul al XVIII-lea o familie are în medie 2-4 copii, dar asta doar din cauza faptului ca rata mortalitatii infantile este mare. „Banul Cantacuzino povesteste ca în 16 ani de casatorie a avut 16 copii....Constantin si Neacsa au avut în 40 de ani de casatorie nu mai putin de 20 de copii. Si într-un caz, si în celalalt, mortalitatea infantila a fost foarte ridicata, iar ambele cupluri au ramas cu numai patru copii fiecare”. De asemenea, si V. Barbu scrie ca: „Între cele 46 de familii de boieri de stat prezentate de Nicolae Stoicescu în dictionarul sau si totalizând 289 de barbati, cu usurinta se pot numara peste 20 de cupluri care aveau mai mult de 5 copii”. Cu alte cuvinte, în unele cazuri femeile ramâneau însarcinate pâna în momentul în care acest lucru nu mai era posibil din punct de vedere biologic.
Rata mare a mortalitatii infantile este explicata de indiferenta fata de copii, subiect despre care vorbeste Edward Shorter. Între secolele XVII - XVIII, rata mortalitatii în prima luna de viata, în Europa, s-a situat între 150 si 180 la mie, reactiv un copil mort la 5-6 nascuti. Principalele cauze ale deceselor erau epidemiile (de febra tifoida, malarie, holera), bolile contagioase precum scarlatina, rujeola, tusea convulsiva sau boli ale aparatului respirator.
La baza structurii pe care se cladeste familia sta consangvinitate, trunchiul comun fiind pater familiae. Totusi, uneori existau cazuri în care cuplurile nu reuseau sa aiba urmasi, lucru judecat drept un esec total. V. Barbu consemneaza ca din totalul familiilor de mari dregatori din Tara Româneasca în secolul al XVII-lea, 10% au fost „atinse de extinctia biologica”. Singurul remediu posibil în acest caz este înfierea, metoda la care se recurge destul de rar în secolul al XVII-lea pentru ca din punct de vedere juridic „o danie cu caracter patrimonial” putea institui un mostenitor cu obligatii filiale fara a mai fi nevoie de adoptie. Totusi, în secolele ce urmeaza, adoptia devine mai populara.
Mai triste, însa, sunt cazurile în care sotul decide sa îsi repudieze sotia pe motiv ca nu este capabila sa aiba urmasi. Acesta este unul dintre motivele (sau pretextele) pentru care recasatoriile se practica destul de des în secolul al XVII-lea.
Despartirea
În aceste veacuri, divortul reprezenta un proces complex ce se desfasura în mai multe etape. În general, unul dintre membrii cuplului depunea o jalba la tribunalul ecleziastic, însa nu era exclusa nici acordarea unei sentinte de separare din partea preotului parohial.
În general, motivul pentru care femeile intenteaza divortul reprezinta o încercarea de a scapa de viata grea pe care o duceau. Biserica accepta separarea doar în anumite motive precum: abandonul familiei, desfrâu, boala, calugarie, adulter, trai rau sau vrajmasia vietii. Aceasta din urma se refera la violenta domestica dusa la extrem.
Pentru ca femeia sa poata cere anularea casatoriei, din cauza violentei sotului, ea trebuia sa dovedeasca, cu martori (în general vecinii, personaje omniprezente) ca bataia a fost cu adevarat crunta si repetata, sau ca barbatul s-a folosit de un toiag cu care a lovit-o pâna ce acesta s-a rupt. Altfel, daca violenta era moderata, judecatorii nu considerau ca motivul ar putea fi suficient de puternic pentru separarea cuplului, având în vedere ca bataia era admisa pentru îndreptarea comportamentului femeii.
În ceea ce priveste boala, divortul se acorda doar atunci când unul dintre parteneri are lepra. Uneori, separarea se face si atunci când sotul sau sotia au epilepsie, dar doar în cazurile în care individul era bolnav dinainte de casatorie. Cunoscuta în aceea vreme si „boala loviturii”, epilepsia aparea de regula ca urmare a batailor teribile repetate pe care le primeau sotiile. Acestor doua boli li se alatura impotenta (în acest caz jalba poate fi depusa doar la cel putin 3 ani de casatorie) si uneori chiar nebunia.
O cariera profesionala bine construita cu studii in tara si strainatate. O situatie financiara pe care ar invidia-o pâna si cei mai experimentati oameni de afaceri. Cu alte cuvinte, o imagine perfecta a unui doctor onorabil. Vorbim aici despre Norina Consuela Forna, profesor universitar, doctor si decan al Facultatii de Medicina Dentara din cadrul UMF Iasi. Si ca sa intelegeti ce inseamna o imagine perfecta a unui doctor onorabil va spunem doar ca Norina Consulea Forna ne-a inmânat un curriculum vitae de aproape 40 de pagini pe care sunt redactate zeci de titluri si functii nationale si internationale obtinute pe parcursul celor 50 de ani de viata. Însa, pe cât de onorabila este activitatea de cadru didactic a Norinei Forna, pe atât de controversata este activitatea sa si a sotului sau in mediul de afaceri. O familie cu revendicari imobiliare uriase care au condus si la arestarea unui prefect, afaceri cu un fost sef de Politie legat la rându-i de lumea interlopa. O familie cu legaturi in justitie, dar si cu combinatii in zona politicului. Aceasta este familia Forna. În anul 2005, Norina Forna era un simplu iesean care incerca sa-si obtina averea mostenita de la strabunicul ei Constantin Costantinescu. Dupa aparitia legilor fondului funciar, adica dupa 1990, Forna a inceput demersurile pentru recuperarea mostenirii. A primit in 1992 aproximativ 9 hectare de teren, iar un an mai târziu inca un hectar de padure. În 2005 a mai primit 25 de hectare in zona Galata si a mai cerut inca 20 de hectare pe raza comunei Rediu. Din aceasta suprafata autoritatile i-au „promis“ doar 16 hectare insa pe raza comunei Miroslava, si nu oriunde, ci exact la drumul european in zona Metro, unde terenul era mult mai valoros fata de cel din comuna Rediu, unde avea dreptul. Acest dosar de fond funciar a condus la arestarea prefectului de Iasi, Radu Prisacaru, in toamna anului 2006. Asa a aparut numele Norina Forna in atentia iesenilor. „Nu regret nimic. A incercat sa fure munca bunicilor mei care au luptat in razboi, bunicul si-a pierdut o mâna, a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazu“, spune Norina Forna. Surprinzator, tot in acea perioada, in care Forna isi cerea pamântul mostenit de la bunici si strabunici, perioada din care dateaza si scandalul arestarii prefectului, in scriptele Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara figureaza o tranzactie cu un nepot al fostului senator PSD, Ion Solcanu. Mai exact, in vara anului 2005, Forna i-a vândut lui Mihai Solcanu, nepot al fostului senator, peste 5.000 de metri patrati de teren in comuna Rediu pentru suma de doar 10.000 de euro. La fel ca si in cazul Radu Prisacaru, persoana care a incheiat tranzactia a fost avocatul Toni Baltag, in calitate de mandatar pentru Norina Forna. Cum era de asteptat, actele s-au parafat la notarul Ioana Solcanu, fiica fostului senator.Si „legaturile bolnavicioase“ ale familiei Forna par sa nu se opreasca aici. În urma cu un an, decanul Facultatii de Medicina Dentara si-a primit in sfârsit pamântul care a facut-o „celebra“. Prefectul care a parafat actele este Dragomir Tomaseschi. Curios, in perioada 2006-2010, Iasul a mai avut inca 3 prefecti. insa niciunul nu s-a incumetat sa semneze titlul de proprietate pentru Forna. De ce oare? Daca dosarul a fost in tot acest timp legal, de ce doar Tomaseschi l-a semnat abia dupa patru ani? Si nu oricum, sefa ADS s-a plâns ca prefectul ar fi amenintat-o si i-ar fi adus injurii sustinând ca tergiveseaza punerea in posesie in cazul Forna. Cel putin scriptic, exista o legatura intre prefectul Tomaseschi si Forna. Mai exact, in 2007, actualul prefect a facut un imprumut la banca Domenia. Pe acte apar ambele semnaturi: Dragomir Tomaseschi si Dorin Forna, din partea Domenia. Actualul prefect nu a recunoscut ca s-ar fi intâlnit vreodata cu Dorin Forna, nici macar la notar când au semnat actele. De ce prefectul Dragomir Tomaseschi s-a dat peste cap sa semneze titlul pentru un teren de câteva milioane de euro in favoarea Norinei Forna?Ultima „isprava“ a familiei Forna o constituie afacerea cu comisarul Aurelian Soric, fostul sef al Politiei Neamt. În Iasi, pe strada Taietoarei numarul 24 bis este o cladire destul de impunatoare. În scriptele Oficiului de Cadastru, imobilul figureaza ca apartinând celor doua familii: Soric si Forna. „Am cedat dreptul de proprietate si dreptul asupra autorizatiei de constructie unui partener care a investit in cladire. Dupa intabulare vom fi amândoi proprietari, jumatate si jumatate. Destinatia imobilului nu ma intereseaza, se inchiriaza“, declara la finele anului trecut Aurelian Soric pentru un cotidian national. „Nu am afaceri in acest sens. Financiar nu sunt implicata in niciun fel cu domnul Soric“, a rabufnit Norina Forna. Surpinzator, fostul sef al politiei Neamt demis din cauza legaturilor cu lumea interlopa nu are afaceri cu Norina Forna si nici Norina Forna nu are vreo afacere cu Aurelian Soric. Însa, cei doi au o cladire impunatoare pe care au inchiriat-o. Aurelian Soric nu este singura persoana cu functie din cadrul M.A.I. care are legaturi cu Forna. Si numele lui Florin Ungureanu, fostul sef al Directiei Generale Anticoruptie Iasi duce tot la familia Forna. Florin Ungureanu, fost coleg cu Aurelian Soric, era sef la D.G.A. Iasi chiar in momentul in care Dorin Forna a facut denuntul care i-a adus arestarea fostului prefect Radu Prisacaru. Potrivit unui cotidian national, Geanina Carmen Ungureanu, sotia lui Florin Ungureanu, era in 2006 secretara sefa la rectoratul Universitatii de Medicina si Farmacie, institutie in care denuntatorul Dorin Forna a ocupat functia de director general administrativ in perioada 1998-2004. Ca si in cazul Tomaseschi, apare o noua coincidenta. In 2007, Domenia Credit, institutie al carui director era Dorin Forna, ii aproba un credit in valoare de 40.000 de euro lui Florin Ungureanu, fostul sef al D.G.A. Iasi, institutie la care Forna a facut denuntul. Ulterior, cauza a fost preluata de Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Iasi. Potrivit aceluiasi cotidian national, in vara anului 2006, Cornelia Prisacariu, sefa Parchetului de pe lânga Tribunalul Iasi si Tiberiu Prisacariu, ofiter la D.N.A. Iasi, si-au petrecut concediul in Rhodos alaturi de Dorin si Norina Forna. De altfel, in timpul procesului sau, la Curtea de Apel Iasi, Radu Prisacaru a acuzat legaturile de prietenie intre cele doua familii.„Refuz sa mai discut despre asa ceva“Mai mult decât atât, avocata lui Radu Prisacaru, Sandra Gradinaru a mai declarat in fata magistratilor ca Dorin Forna a avut si el un dosar la D.N.A. Iasi in care a fost scos de sub urmarire penala in 2007. Sandra Gradinaru a solicitat magistratilor sa verifice daca nu cumva Dorin Forna ar fi fost interesat sa dea declaratii impotriva lui Radu Prisacaru pentru a-si imbunatati situatia in dosarul in care chiar el era cercetat. Norina Forna a incheiat brusc discutia cu reporterii 7est. „Toate aceste persoane mi-au parazitat viata si imaginea. Refuz sa mai discut despre asa ceva“, a incheiat Forna discutia, grabindu-se la o emisiune televizata.Potrivit declaratiei de avere, Norina Consuela Forna detine un teren in Iasi in suprafata de 673 metri patrati, doua terenuri in Rediu in suprafata totala de peste 3 hectare si 40 de hectare de teren pe raza comunei Miroslava. În privinta cladirilor, Norina Forna detine o casa de aproape 400 de metri patrati in Iasi, o casa de 100 metri patrati in Rediu si un apartament. Atât terenurile cât si imobilele sunt dobândite prin mostenire. În privinta veniturilor, potrivit declaratiei de avere, Norina Forna a obtinut peste 100.000 de lei din activitatea de profesor universitar precum si din calitatea de vicepresedinte al Colegiului Medicilor Dentisti din Iasi. În ceea ce priveste veniturile inregistrate ca medic pe cabinetul particular, Norina Forna a refuzat sa treaca aceste sume in declaratia de avere. Însa potrivit declaratiei D200 depusa la Finante, Norina Forna a obtinut in calitate de medic peste 200.000 de lei in cursul anului 2010. Cuvinte cheie: Consuela, prefect, retrocedare, pamant, afaceri, norina forna, Dorin, stomatologie, UMF