Cea mai emoționantă și mai controversată poveste de dragostea din lumea artei contemporane

Este prima poveste de iubire expusa, în timp real, consumatorilor de arta. O poveste devorata de public (?i devorata public!) în muzee ?i galerii de arta, de la extazul îndragostirii la agonia unei despar?iri marcate prin parcurgerea pe jos a Marelui Zid Chinezesc ?i cople?itoarele secunde de revedere dupa mai bine doua decenii de neuitare.

Daca arta este, în cele din urma, o expunere publica e emo?iilor artistului, atunci ce forma de arta ar putea fi mai pura decât aceea a expunerii celui mai mistuitor sentiment? Este o întrebare la care nu va invit sa gasi?i raspuns. Ci va invit sa lasa?i raspunsul sa va gaseasca, prin intermediul rândurilor care urmeaza.

30 noiembrie 1976: artista Marina Abramovic, ?i-a întâlnit marea dragoste: artistul german Ulay.

“Am fost invitata la televiziunea din Amsterdam în cadrul unui program despre body art. Am fost printre primele femei din Europa de Est care au facut body art, a?a ca, într-un fel, eram privita ca prima femeie care a calatorit pe Luna. Am ajuns acolo de ziua mea ?i îmi amintesc foarte bine ca bunica mea mi-a spus odata ca tot ceea ce prime?ti de ziua ta este important. Este ca destinul. Iar prima persoana pe care am întâlnit-o a fost Ulay. În aceea?i seara ne-am îndragostit cu adevarat. A fost cu adevarat o etapa foarte importanta din via?a mea. Care a durat 12 ani.”

Din acel an Marina ?i Ulay au început sa lucreze împreuna, comportându-se asemeni unei “fiin?e cu doua capete”, îmbracându-se la fel ?i împrumutând gesturile celuilalt, într-o încercare de contopire totala.

În 1976, în cadrul Bienalei de la Vene?ia au pus în scena primul lor spectacol public – Relation in Space – cei doi arti?ti, alergând goi unul spre celalalt, ciocnindu-se cu viteza din ce în ce în ce mai mare, timp de o ora.

Restul citeste pe webcultura.ro

Articolul original

Cum a disparut un milion de oameni dupa ce colonistii spanioli au invadat Lumea Nouă

De importanta capitala si cu consecinte decisive pe toate planurile culturii si civilizatiei omenirii, secolele Renasterii au fost însa umbrite de evenimente reprobabile, de aspecte sumbre pe care istoria nu le poate omite, – chiar daca prin mentionarea lor imaginea globala a întregii perioade, adeseori idealizata, rezulta obnubilata. Un exemplu concludent îl ofera practicile colonialismlui, rezultat al epocii marilor descoperiri geografice: adica, tocmai al evenimentului istoric cel mai important al acestei perioade.

Atrocitatile conquistadorilor spanioli în Lumea Noua au fost precedate de cele ale portughezilor pe coastele Africii Occidentale. În incursiunile lor de pe litoral si din apropiere pentru a captura sclavi, portughezii incendiau colibele, ucideau batrâni si copii, vânau barbati cu câini mari dresati în acest scop, adusi special din insulele Canare. Cum însa interesul lor nu era de a se instala definitiv pe teritoriile africane pentru a le exploata asemenea unor adevarati colonizatori, ci se limita în principal la capturarea de sclavi, actele lor de cruzime erau dependente si determinate de acest scop specific.

Ceea ce nu era cazul cuceritorilor spanioli.

Actele condamnabile ale spaniolilor debuteaza alarmant. Înca în 1511 calugarul dominican Antonio de Montesinos, revoltat de comportamentul colonistilor, predica în insula San Domingo cerându-le sa înceteze distrugerea populatiei. În 1512 “Legile din Burgos” declara ca indienii trebuie sa ramâna oameni liberi si recomanda sa fie tratati cu blândete; femeile si copiii sa fie protejati, iar barbatii sa lucreze pentru spanioli “numai” noua luni pe an! Dispozitiile nu sunt însa respectate, vechea situatie continua -  si în 1519 calugarii dominicani din Hispaniola adreseaza Curtii un raport asupra felului condamnabil în care colonistii insulei îi trateaza pe bastinasi: “În timp ce indienii s-au aratat atât de binevoitori fata de ei, crestinii [spaniolii]  au invadat aceste tinuturi ca niste lupi turbati care se napustesc asupra unei turme de oi pasnice. Si cum tuturor acestor oameni veniti din Castilia nu le pasa de sufletul lor, însetati cum erau de bogatii si stapâniti de cele mai josnice patimi, ei au depus atâta silinta în a distruge aceste tinuturi încât nicio pana si nicio limba n-ar fi în stare sa le descrie. Într-atâta încât populatia insulei, socotita la început la 1.100.000 de suflete, este acum cu totul risipita si nimicita; încât azi n-au mai ramas decât 12.000, cu mici si mari, tineri si batrâni, bolnavi si oameni sanatosi.”

Restul citeste pe historia.ro

Articolul original

O legendă a muzicii rock a murit. A reformat una dintre cele mai cunoscute trupe din lumea întreagă

Unul dintre membrii fondatori ai renumitului grup de rock The Doors, Ray Manzarek, a murit luni în Germania din cauza cancerului, relateaza AFP.

Ray Manzarek, care s-a stins din viata la vârsta de 74 de ani, l-a întâlnit pe Jim Morrison la Venice Beach, în California (vestul Statelor Unite), înainte de a forma alaturi de el grupul cunoscut pentru piese precum "Riders on the storm" (1971).

Manzarek a fost cel care a reformat grupul în ultimii ani, în pofida absentei carismaticului lider care a murit în 1971 la vârsta de 27 de ani.

Muzicianul de origine poloneza a murit înconjurat de sotia si familia sa într-o clinica din Rosenheim, "dupa o lunga lupta împotriva cancerului tractului biliar".

Manzarek a imprimat stilul sau unic sunetului The Doors caracterizat mai ales prin orga prezenta în piese precum "Light my fire".

Trupa The Doors a fost formata la mijlocul anilor 1960, cunoscând un succes international.

Daca motto-ul "sex, droguri si rock'n'roll" a însemnat sfârsitul pentru Jim Morrison, Manzarek a continuat sa faca muzica si dupa moartea acestuia, facând parte din alte trupe si având numeroase colaborari.

Articolul original