luni, 7 martie 2011

Mama Sorinei Ferari a mers, luni, in fata procurorilor ieseni

Autor: Ana Oleinic 07 Mar 2011 Comentarii: 0 Vizualizari: 33 voteaza! 12345

Mama studentei care a ars de vie in incendiul care a mistuit un bar din campusul Tudor Vladimirescu a venit luni in Iasi. S-a dus la parchet si le-a cerut procurorilor sa faca reconstituire. I se par suspecte declaratiile martorilor, care sunt aproape identice, spune femeia. Crede ca Sorina era, de fapt, angajata la bar si a intrat sa stinga flacarile din obligatie.

De cand a primit vestea neagra, femeia nu mai are liniste. Se gandeste la fiica ei, Sorina, in fiecare seara si isi doreste sa afle adevarul. Nu crede in declaratiile martorilor.

Liliana Ferari vrea, cu orice pret, sa se faca lumina in cazul mortii fiicei ei. Pentru ca nu a mai primit nicio informatie de la anchetatori, a mers la parchetul din Iasi si a cerut sa stea de vorba cu procurorul care se ocupa de caz. A solicitat sa se faca reconstituire.

Femeia lucra in Italia atunci cand a primit telefonul care i-a distrus viata. A vazut la televizor imaginile cu flacarile care au cuprins barul, apoi, cand a ajuns in tara, a mers sa vada cu ochii ei barul in care Sorina a murit.

Sorina Ferari avea 21 de ani si era studenta la Facultatea de Drept. A murit arsa de vie, dupa ce, in ianuarie, a intrat intr-un bar cuprins de flacari, ca sa salveze o angajata care se chinuia sa stinga incendiul. Fata care cerea ajutorul disperata a reusit sa iasa din bar, insa Sorina, din cauza fumului gros, nu a mai gasit calea
spre usa de iesire. In urma acestei tragedii, s-a aflat ca toti angajatii lucrau fara carte de munca.

Cuvinte cheie: sorina ferari, pub 75, incendiu, parchet



View the Original article

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu