duminică, 21 august 2011

Mancam doar E-uri

Organizatia Mondiala a Sanatatii a actualizat lista E-urilor periculoase din alimente. Lista a fost data publicitatii in acelasi timp cu o statistica realizata de  o companie de cercetare de piata, care arata ca aproape 80% din romani nu stiu ce presupune o alimentatie sanatoasa. Mai exista insa alimente fara E-uri? Prea putine, raspund specialistii.

Lista actualizata
Aditivii alimentari reprezinta orice substanta care in mod normal nu este consumata ca aliment in sine si care nu este utilizata ca ingredient alimentar caracteristic. |n Romania, producatorii de alimente se ghideaza dupa doua liste- aditivi interzisi si aditivi permisi, dar in cantitati limitate. Recent, Organizatia Mondiala a Sanatatii a actualizat lista cu E-uri periculoase. Totodata, ei au finalizat si un studiu pe 10 ani, care demonstreaza ca aditivii alimentari, chiar si cei considerati nepericulosi, se elimina in ani de zile din organism. “Aproape ca nu mai exista alimente in care sa nu existe o substanta chimica facuta initial pentru a da mai multa savoare, pentru a da mai multa culoare sau care sa o faca mai atractiva pentru un consumator. De multe ori sunt utilizate pe post de conservati, iar din pacate consecintele acestora se vad in viata din fiecare zi. Vorbesc despre patologie digestiva in primul rand, patologie cardiaca si de ce sa nu spunem ca aceste e-uri sunt incriminate de multe ori si in geneza unor tipuri de cancer. A incerca sa mananci sanatos este extrem de dificil in acest moment in Romania”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

Sanatos dar scump
Ca alimentatia sanatoasa se gaseste greu o stiu toti romanii. O confirma si un studiu realizat de compania de cercetare de piata, EXACT, studiu facut pe un esantion de 553 de persoane cu varsta cuprinsa intre 15 si 60 de ani din mediul urban. 70% dintre respondenti cred ca pentru a prepara alimentele intr-un mod sanatos, trebuie sa ai timp. Totodata, 55% din totalul celor intervievati sunt intru totul de acord ca alimentele sanatoase sunt mai gustoase iar 65% considera ca pentru a manca sanatos trebuie sa scoti mai multi bani din buzunar. Studiul mai arata ca alimentatia sanatoasa este asociata cu situatii deosebite: 75% sunt de acord ca alimentatia sanatoasa este recomandata de medic pentru oamenii cu diverse boli iar 68% considera ca cei care vor sa slabeasca mananca sanatos.
Persoanele de 45-60 ani considera in cea mai mare masura ca trebuie sa ai timp si informatii pentru a adopta o alimentatie sanatoasa si ca produsele acestea nu se gasesc usor in marile magazine. De asemenea, femeile cu studii superioare considera, mai mult decat celelalte categorii demografice, ca alimentele sanatoase sunt mai greu de gasit in marile magazine.

Vara e mai simplu
Putini romani se declara adepti ai alimentatiei bio, pentru ca hrana fara adaosuri chimice este mai scumpa decat cea procesata, dar, spun medicii, vara nu este atat de greu sa mananci sanatos. “Acele produse bio nu se stie cat de bine sunt si de multe ori nu ai certificatele necesare, iar pe de alta parte tot ce inseamna alimentatie bio este extrem de scumpa. Dar haideti sa gasim si solutiile secundare: este vara, este cald, exista fructe, exista legume proaspete”, spune doctorul Ciuhodaru. |n prezent, sunt cunoscute peste 3000 de E-uri, substante aditive care se folosesc pentru a conserva, colora si intensifica aroma si gustul alimentelor. Ca sa-I evitam este important ca alimentatia noastra sa se bazeze mai mult pe fructe si pe legume, iar alimentele consumate sa fie cat mai aproape de starea lor naturala. O astfel de alimentatie, cred oncologii, ne poate apara si de cancer.

Informatii suplimentare
Nici etichetele produselor alimentare nu ne ajuta foarte mult atunci cand incercam sa ne dam seama ce este sanatos si ce nu. Asa ca proiectul dezbatut in prezent in Parlamentul European este bine venit. Potrivit actului, producatorii vor fi obligati sa dezvaluie cate calorii aduce un aliment pe suta de grame si nu per portie. De asemenea, nicio lista de continut nu va putea fi scrisa cu litere sub 1,2 milimetri.  Totodata, etichetele de carne trebuie sa indice locul de provenienta a animalului, felul in care acesta a fost crescut si sacrificat, iar carnea rezultata din asamblarea unor parti de carne diferite trebuie etichetate clar sub forma de carne asamblata. Deputatii au insistat ca trebuie oprite etichetarile care creeaza impresia ca e vorba de alte alimente. Atunci când un ingredient a fost inlocuit, acest lucru trebuie indicat clar pe eticheta produsului.

_________________________

E-uri nocive
E110 Sunset yellow - colorant galben, cancerigen, se gaseste in dulciuri, prajituri, budinci si sucuri
E123 Amarant - colorant rosu, cancerigen, interzis in SUA si Rusia se gaseste in dulciuri, jeleuri, branza topita
E124 Ponceau 4R - colorant rosu, toxic interzis in SUA, se gaseste in mezeluri
E127 Eritrozina - colorant rosu, provoaca cancer al tiroidei la animale, posibil si la om, se gaseste in alcool, inghetata, prajituri, bomboane, sucuri racoritoare
E128 Rosu 2 G – colorant Mutagen si toxic, e interzis in SUA si Australia, se gaseste in carne de hamburgeri
E211 Acidul benzoic si derivatii saI, posibil cancerigen, interzis in SUA, se gaseste in unele bauturi racoritoare
E220/E228 Sulfiti, provoaca alergii, se gaseste in carne de hamburgeri, cartofi deshidratasi, fructe confiate, prajituri, bere, vin, otet de vin
E230 Bifenil , conservant toxic, interzis in Australia, se gaseste in citrice
E231 Ortofenilfenol, conservant toxic, posibil cancerigen, interzis in SUA si Australia, se gaseste in citrice
E233 Tiabendazol, conservanti toxic,  interzis in Australia se gaseste in
citrice
E249/E252, Nitrati si nitriti, posibil cancerigen se gaseste mezeluri si alimente conservate prin sarare, branza
E320 Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant, posibil cancerigen, se gaseste in  cartofi deshidratati, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, guma de mestecat
E425Glucomanan , agent de textura, toxic respirator. Se gaseste in jeleuri
E621 Glutamat monosodic MSG, provoaca efecte neurotoxice, se gaseste in condimente, supe concentrate
E95 Acetsulfam K, indulcitor, posibil cancerigen, interzis in SUA, se gaseste in
guma de mestecat, produse zaharoase, bauturi racoritoare
E954 Zaharina, indulcitor, posibil cancerigen, se gaseste in guma de mestecat, produse dulci, bauturi racoritoare
_________________________

E-uri naturale si inofensive

Exista si E-uri bune, fara efecte negative asupra sanatatii:
vitamina E naturala - E 306, antioxidant natural
vitamina C naturala - E 300, antioxidant natural
clorofila - E 140, colorant natural in dulciuri, pasta de dinti, cosmetice
lecitina E 322 - antioxidant natural (prezent si in ciocolata)
pectina E 440 - gelifiant natural

_________________________

Aditivii alimentari sunt impartiti in 24 de categorii dintre care cele mai raspandite sunt urmatoarele:
Indulcitori - inlocuiesc zaharul
Coloranti - pentru a da o culoare mai apetisanta
Acidifianti - dau un gust usor acid
Corectorii de aciditate - cresc sau diminueaza aciditatea
Emulsificatori- asigura un amestec omogen intre apa si grasimile alimentare
Conservanti - intarzie sau impiedica alterarea alimentelor
Corectorii de gust si miros – schimba/imbunatatesc mirosul si gustul alimentelor
Propulsori - gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje
Antioxidanti – limiteaza oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul

Cuvinte cheie: acidifianti, conservanti, mancare, adiviti, e-uri, organizatia mondiala a sanatatii


View the original article here

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu