Sa fi fost parintele Cleopa, tocmai el, pazitorul rânduielilor batrâne, adeptul ecumenismului? Nu detin marturii concludente în acest sens si nu vreau sa fac speculatii pe aceasta tema. Mai sigur mi se pare altceva, si anume faptul ca parintele avea o întelegere adânca a credintei si una generoasa în privinta oamenilor.
Sfânta Scriptura nu era la îndemâna oricui în anii în care, desi ateismul nu mai era la fel de agresiv precum în „obsedantul deceniu”, totusi învatatura sa era considerata nefolositoare „omului nou”. Tirajele Bibliei erau confidentiale, iar Cartea nu putea fi procurata de catre mireni decât pe cai ocolite. Editiile neoprotestante din Occident reuseau din când în când sa intre în tara, prin înselarea vigilentei „vamesilor” regimului. Nu tinusem în mâini Biblia, pâna la vârsta studentiei, întrucât bibliotecile o pusesera demult la index. Parintele Cleopa avea o editie mai veche, pe care nu îndrazneam sa i-o cer cu împrumut. Nu i-a fost greu sa identifice aceasta pagina lipsa din cunostintele mele. Nici nu m-a mustrat, stiind el prea bine starea de lucruri din tara. Dar atunci când a intrat în posesia câtorva exemplare ale Cartii, n-a ezitat sa-mi ofere una, îndemnându-ma sa o citesc cu luare aminte. Editia tip livre de poche, tiparita în Occident, într-o locatie neprecizata, m-a frapat prin dimensiunile ei neverosimile. Pur si simplu nu-mi puteam imagina ca textul din exemplarul monumental pe care-l vedeam în mâinile parintelui putea fi concentrat într-o cartulie de buzunar. La început mi-am imaginat ca e o editie selectiva, ceea ce era, desigur, un nonsens. Sub coperta de vinilin de culoare verde, textul era tiparit cu litere minuscule, pe o hârtie ultra fina. Intram în continutul Cartii fara nici o pregatire teologica, fara comentarii ajutatoare, fara o prefata macar. Nu existau pe vremea aceea nici dictionare biblice prin partile noastre. Marturisesc ca nu mi-a fost deloc usor sa intru în logica textului, sa înteleg sensul si semnificatia cuvintelor ce veneau dintr-un alt timp si vorbeau despre întâmplari cu care nu eram familiarizat. Dupa câteva încercari esuate de a descifra Vechiul Testament, am preferat sa încep cu lectura Evangheliilor, mult mai accesibile. A trebuit sa astept dupa 1989 o editie comentata, de natura sa ma initieze cât de cât si sa-mi faciliteze lectura. Ulterior am aflat ca pentru un dreptcredincios este recomandata doar diortosirea aprobata si binecuvântata de Sfântul Sinod. De ce mi-a oferit atunci, parintele Cleopa, o editie neoprotestanta, despre care aveam sa aflu ca are unele pasaje traduse într-un mod convenabil, de Martin Luther, la începuturile Reformei? Nimeni nu l-ar putea banui pe parintele Cleopa de gânduri neoprotestante ascunse. Pe vremea când nici macar nu lecturasem Biblia, nu puteam sa delimitez textul sinodal de o traducere mai liberala. Am reflectat la întelesul acestei întâmplari, atunci când am început a ma lamuri, când teologia crestina a devenit accesibila si muritorilor de rând. Iar concluzia la care am ajuns este aceea ca parintele a gândit pedagogic, deci prospectiv, decizând ca în locul desertului e preferabil sa lasi sa încolteasca speranta, amânând pentru mai târziu limpezirea. Q. E. D., în timp, samânta aruncata de parintele Cleopa a rodit nu doar în cazul meu, ci a multor altor crestini în cautarea întelesului Cartii. Povata lui era garantia ca nimeni dintre cei carora le-a oferit Cartea, nu va porni pe cai laturalnice. Am colectionat în anii din urma mai multe editii, inclusiv cea diortosita de Bartolomeu Anania. Lectura lor m-a ajutat sa-mi lamuresc mai multe întelesuri care-mi erau de nepatruns în anii studentiei. Atunci când i-am aratat Biblia primita de la parintele Cleopa unui fost student, baptist, acesta a jubilat: dar aceasta este a noastra, si tot noi am adus-o în România! Sa fi fost parintele Cleopa, tocmai el, pazitorul rânduielilor batrâne, adeptul ecumenismului? Nu detin marturii concludente în acest sens si nu vreau sa fac speculatii pe aceasta tema. Mai sigur mi se pare altceva, si anume faptul ca parintele avea o întelegere adânca a credintei si una generoasa în privinta oamenilor. Pentru venerabilul pastor, îndrumarea semenilor pe caile întortocheate ale regasirii identitatii crestine a fost opera vietii lui. Cartile le-a scris mai târziu, mai mult la îndemnul altora. Viata lui, înainte de toate, este o opera crestina, iar îndrumarea o lucrare duhovniceasca. Mihai Dorin este conferentiar doctor în cadrul Catedrei de Stiinte Socio-umane a Universitatii Tehnice “Gh. Asachi”, Iasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu