Cati dintre noi nu se gandesc cu jind la traiul din Occident? Numai cine a lasat totul acasa si a pornit catre o tara straina stie ca nu e chiar usor. Greul de a lua viata de la capat in Anglia l-au trait pe pielea lor si Claudiu cu Simona, doi tineri ieseni. El face aproape 10 ani de cand e in Londra, ea cinci. Au o fetita si inca nu le trece prin cap sa se intoarca in tara natala. Castiga pe luna cat zece medici rezidenti din Romania la un loc. Cei doi au fost povestit, in exclusivitate pentru 7est, peripetiile prin care au trecut in metropola britanica.
Engleza de la televizor
Pentru Claudiu si Simona Marea Britanie este cu siguranta o tara a fagaduintei. Primul care a hotarat sa-si faca bagajele spre regat a fost Claudiu. Desi la acea vreme granitele erau inchise pentru romani, asta nu l-a impiedicat sa incerce. In 2002, impreuna cu fratele lui mai mare, prin mijloace mai putin legale, au intrat in tara. Avea 20 de ani, o valiza, acte false si stia engleza cat a prins din filmele de la televizor. Asa a inceput viata lui in Londra. “Trenul pe care il luasem de la aeroport ne lasase intr-o statie chiar in Londra. Am coborat si nu aveam nici macar bani schimbati in lire ca sa cumparam o cartela sa sunam la cineva. Tin minte ca ne-a ajutat un african cu telefonul”, isi aminteste Claudiu. A sunat un prieten ce era in Londra de ceva timp. El l-a ajutat apoi sa-si gaseasca primul job si o casa unde sa locuiasca.
La lucru cu identitate ascunsa
Odata ajuns aici, Claudiu nu avea alta posibilitate decat sa lucreze la negru. A cumparat o carte de munca, pe un alt nume si asa a inceput sa munceasca la o companie in constructii. Din acel moment trebuia sa uite de numele Claudiu si sa se impace cu gandul ca il cheama Mihai. A inceput de jos, de la facut curatenie in santier. “La inceput a fost foarte greu. Trebuia sa muncesc din greu ca sa capete toata lumea incredere in mine si asa sa pot avansa, dar si sa fiu mai bine platit. Erau zile cand veneam acasa si nu imi mai simteam mainile si picioarele”, mai spune Claudiu.
Avansat dupa 3 ani
Cu numele fals a reusit sa-si mentina locul de munca. Treptat a fost vazut ca un muncitor destoinic si apreciat de seful lui, un irlandez. “Am incercat sa fiu corect si sa-mi fac munca cat mai bine. La un moment dat am spus ca plec de aici la o alta companie unde trebuia sa fiu mai bine platit. Atunci coordonatorul mi-a cerut sa raman ca ma avanseaza in echipa si voi avea si aici mai multi bani”, explica Claudiu. Desi muncea sarguincios, necunoasterea limbii engleze i-a cam pus bete in roate. “Nu cunosteam denumirile lor in engleza si cand se cerea o unealta, eu aduceam alta si era prilej de ras pentru ceilalti. Incetul cu incetul le-am invatat”, afirma Claudiu.
Englezii i-au platit calificarea
Luna de luna la munca de dimineata pana seara, Claudiu nici nu a sesizat cand au trecut patru ani de cand muncea in Londra. Doar relatia de la distanta cu Simona il facea sa regrete ca anii trec fara sa fie unul cu altul. Stiind de la ce a plecat din Romania, nu s-a gandit sa renunte la jobul din Marea Britanie. Angajat deja la o companie de constructii mai mare, Claudiu isi propusese sa anvaseze si mai mult. A muncit corect si s-a comportat exemplar. Asta i-a asigurat increderea in fata sefului ca merita sa-i plateasca cursuri de calificare ca dulgher. A fost a doua avansare importanta.
“Foreign” ce da comenzi
Calificarea de dulger i-a conferit posibilitatea de a coordona el insusi o echipa si activitatea de dulgherie dintr-un santier. Diploma a obtinut-o usor, dar respectul din partea celorlalti a fost mai greu. “Pe santier erau si englezi. Cand le spuneam ca e nevoie de macara sa ridicam ceva se uitau urat. Cum vine foreign-ul asta si ne da noua comenzi? Pana la urma au inteles cum sta treaba”, spune Claudiu.
Cat un medic rezident in zece luni
Programul lui de munca este de zece ore pe zi, de luni pana vineri, iar sambata lucreaza numai jumatate din zi. In fiecare dimineata se trezeste la ora 6 ca sa ajunga la ora 7 pe santier. Ritmul alert se merita, intrucat la finalul lunii, cand trage linie, aduna un salariu de 2.800 de lire. In bani romanesti, asta inseamna leafa pe aproximativ zece luni a unui medic rezident. Acum este angajat la Morrisroe, o companie renumita in Londra pentru constructii complexe, iar de mai bine de un an santierul este undeva langa metropola la zidirea unul complex scolar.
Lirele nu i-au sucit mintile
Chiar daca lucra din greu si incepuse sa castige bani cu o alta valoarea decat in Roamania, nu a renuntat niciodata la Simona, iubita lui din adolescenta. Aproape patru ani nu s-au vazut deloc, pentru ca ea nu a reusit sa ajunga la el din cauza restrictiilor de circulatie impuse romanilor. Dupa ce a agonisit cativa bani, in 2006 au hotarat sa faca nunta. Inainte de casatorie au planuit sa se revada in Italia. “A fost o intalnire ca in povesti, la Roma. Tineam asa de mult unul la altul dar nu ne mai vazusem de aproape patru ani. Acolo mi-a dat si inelul de logonda”, povesteste, emotionata, Simona. Sacrificiul separarii a meritat pana la urma. Apoi au plecat amandoi in tara unde au facut nunta, in septembrie 2006. Intre timp au inceput sa-si construiasca propria casa in satul natal, pe care in urma cu doi ani au finalizat-o si o folosesc cand merg in vacante in tara.
Impreuna ca familie in Londra
La cateva luni dupa nunta lor, Romania a intrat in Uniunea Europeana. Asta a ajutat-o pe Simona sa plece cu sotul ei inapoi in Anglia. Pentru ca el avea deja vechime si acte de rezidenta in Marea Britanie a reusit sa faca reintregirea familiei. “La inceput m-a intretinut el, iar apoi mi-am gasit de munca in curatenie. Pentru ca aveam si eu blue cardul, documentul care imi poate permite sa muncesc pe cont propriu, am inceput sa castig si eu bani”, afirma Simona. Nu ii este rusine sa spuna ca face curatenie in casele bogatilor din Londra. Este multumita ca munceste cinstit si poate avea un trai decent si un salariu din care isi permit sa faca si economii.
Parinti in Anglia
De aproape un an jumatate au devenit si parinti. Fetita lor, Eliza s-a nascut in Londra in 2010. “Ea are si certificat englez si roman. La 18 ani poate alege singura ce nationalitate vrea sa aiba”, afirma Simona multumita ca fetita lor poate avea alte sanse in viata. De la cateva luni, Eliza a putut fi dusa la Playgroup, un centru cu activitati multiple asigurat de statul englez. “Se plateste o suma modica de jumatate de lira pe ora, dar beneficiaza de atentia unor oameni specializati in educarea copiilor mici, plus ca si pentru noi ca parinti au foarte multe sfaturi”, povesteste Simona. Pe langa aceste facilitati, ca orice copil din Anglia, primeste 80 de lire alocatie lunara, iar de la varsta de 3 ani poate merge la gradinita din sistemul prescolar englez. “Aici au grija de copil inca de cand le spui ca esti insarcinata. Toate analizele pe perioada sarcinii sunt gratuite. La nastere nu am platit nimic, iar apoi se ingrijesc periodic de copil ca sa vada daca are evolutie buna”, spune Simona. Tanara familia nu ia deocamdata in calcul revenirea in tara. In afara rudelor si a prietenilor ramasi in Romania, nimic altceva nu-i determina sa revina.
_________________
“Singurul regret ca traim aici este legat de parinti. Anii trec si parintii imbatranesc, iar noi stam departe de ei, pentru ca asa sunt timpurile. Oricum nu ne gandim sa ne intoarcem vreodata definitiv in Romania”, Simona.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu