miercuri, 29 mai 2013

A fost propus un nou SEMN MATEMATIC. Vezi cum se numeşte şi cum ne-ar ajuta

Matematicianul Rob Eastaway a inventat un nou simbol matematic denumit zegal. Scopul noului semn este transformarea calculului într-o socoteala cât se poate de simpla, pentru a o putea face în minte.

Matematicianul invita la un calcul mental al înmultirii 33,8 x 854,29. În afara de genii ale cifrelor, toti au nevoie de foaie si pix sau de un calculator pentru a ajunge la un rezultat. În schimb, multi pot sa se apropie de rezultat facând o aproximatie. Desi aproximarea se învata la scoala, este o tehnica pe care oamenii au tendinta sa o uite.

Cine nu are propria metoda de aproximare, 'zegal' poate fi o solutie. Scopul este transformarea calculului într-o socoteala cât se poate de simpla, pentru a o putea face în minte. Numele 'zegal' vine de la faptul ca se pun în evidenta zerourile, iar simbolul este în forma de zigzag, potrivit Agerpres.

Regula este urmatoarea: cifrele se rotunjesc la cele mai apropiate zeci sau sute. Astfel, 33,8 este zegal cu 30, iar 854,29 este zegal cu 900. Dupa ce a fost 'zegalizata', înmultirea prezentata la început devine 30x900=27.000. Se poate 'zegaliza' apoi si rezultatul, la 30.000, deoarece produsul exact este 28.875,002.

Metoda este practica în formarea unei idei asupra ordinului de marime, asigura 'inventatorul' noului semn matematic.

'Nu spun ca este cea mai buna solutie de aproximare, dar este una posibila, are un nume si un simbol', încheie matematicianul.

rtv.net


Articolul original

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu