De-a lungul timpului au existat destul de multe exemple si în lumea animala. Multe specii de animale salbatice prefera sa traiasca în cuplu. Dar oare ce ne face sa devenim monogami si ce se petrece în creierele noastre atunci când ne îndragostim?
Viata de cuplu în regnul animal
Pentru a întelege misterul din spatele formarii relatiei de cuplu, oamenii de stiinta au studiat soarecii de preerie si pe cei montani, rozatoare înrudite dar care au un comportament diferit atunci când vine vorba de împerechere. Mai exact, dupa împerechere, cuplurile formate soareci de preerie ramân împreuna pe viata, în timp ce soarecii montani prefera sa întretina relatii sexuale cu diferiti parteneri.
Cercetatorii de la National Institute of Mental Health sustin ca diferenta dintre modul de împerechere a celor doua specii poate fi explicata de hormonii oxitocina si vasopresina. Oxitocina stimuleaza nasterea si lactatia, în timp ce vasopresina regleaza activitatea rinichilor si vasoconstrictie (mareste rezistenta periferica vasculara, lucru care duce la cresterea tensiunii arteriale). Cercetari mai recente au implicat cei doi hormoni în diferite comportamente sociale, precum lucrul în echipa sau interpretarea emotiilor traite de altii. De asemenea, oxitocina are un efect de calmare si pare sa ajute la consolidarea încrederii între oameni.
Diferenta fiziologica dintre cele doua specii de soareci consta în distributia acestor hormoni. Soarecii de preerie au o densitate mai mare a ambelor tipuri de receptori (de oxitocina si vasopresina) atât în amigdala, zona din creier implicata în formarea memoriei emotionale, cât si în mai multe parti ale sistemului de recompensare dopaminergic. Ambii hormoni sunt eliberati atunci când soarecii de preerie se împerecheaza, lucru care promoveaza crearea unei legaturi între mascul si femela. Atunci când eliberarea hormonilor este împiedicata, aceasta legatura nu se mai formeaza iar soarecii întretin relatii sexuale cu mai multi parteneri. În acelasi timp, atunci când soarecii montani sunt modificati genetic astfel încât sa elibereze acesti hormoni în timpul împerecherii, ei devin monogami.
Si dopamina joaca un rol destul de important în acest proces. Eliberarea dopaminei creaza o senzatie de placere, iar ea este utilizata în creier pentru a recompensa comportamente precum procrearea sau mâncatul. Soarecii care sunt mai sensibili la dopamina pot sa dezvolte preferinte pentru partner fara împerechere, întretinând un fel de relatie de prietenie. Multi dintre receptorii dopaminei si dintre caile responsabile pentru formarea relatiei de cuplu, în cazul soarecilor, sunt implicati si în dependenta de cocaina. Acest lucru ar putea explica sentimentul de dependenta al iubirii.
Când oamenii se îndragostesc
La oameni, Donatella Marazziti, profesor de psihiatrie la Universitatea din Pisa, a descoperit ca stadiile incipiente de dragoste sunt asociate cu nivelul diminuat al neurotransmitatorului serotonina si al unui receptor de serotonina. Acelasi lucru se întâmpla si în cazul persoanelor care sufera de tulburare obsesiv compulsiva (OCD). Din moment ce ambele conditii (îndragostirea si OCD) creaza sentimente de anxietate si un stil impulsiv de a gândi, este tentant sa credem ca dragostea timpurie este ca o forma temporara de tulburare obsesiv compulsiva. De asemenea, relatiile amoroase aflate în stadii incipiente sunt caracterizate de niveluri ridicate ale anumitor molecule asociate cu raspunsul la stres. Dupa 12-18 luni petrecute într-o relatie, atât serotonina cât si moleculele asociate cu stresul îti revin la normal.
În alte studii, cercetatorii s-au folosit de tehnicile de imagistica MRI pentru a identifica regiunile din creier care sunt activate sau dezactivate de iubirea romantica. Astfel s-a constatat ca acest tip de dragoste este caracterizata printr-o crestere a activitatii cerebrale din diferite regiuni implicate în sistemul de recompensare dopaminergic. În acelasi timp, specialistii au descoperit ca si dragostea parentala activeaza cam aceleasi regiuni cu exceptia zonelor din hipotalamus, lucru care sugereaza ca aceasta zona ar fi responsabila pentru comportamentul sexual al iubirii romantice.
Zonele în care activitatea cerebrale creste atunci când suntem îndragostiti includ amigdala si cortexurile protal si parietal. Amigdala este asociata cu frica si învatarea din greseli. Cortexurile frontal si prefrontal sunt asociate cu functiile executive precum analiza, judecata, satisfactia întârziata si prezicerea rezultatelor ale evenimentelor. „Putem specula ca acest lucru explica de ce persoanele îndragostite nu se descurca destul de bine la aceste sarcini”, a rezumat cercetatoarea Helen Fisher.
Mai jos puteti urmari un rezumat al studiului, realizat de Fisher în timpul unei discutii de la TED, din 2008.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu