De importanta capitala si cu consecinte decisive pe toate planurile culturii si civilizatiei omenirii, secolele Renasterii au fost însa umbrite de evenimente reprobabile, de aspecte sumbre pe care istoria nu le poate omite, – chiar daca prin mentionarea lor imaginea globala a întregii perioade, adeseori idealizata, rezulta obnubilata. Un exemplu concludent îl ofera practicile colonialismlui, rezultat al epocii marilor descoperiri geografice: adica, tocmai al evenimentului istoric cel mai important al acestei perioade.
Atrocitatile conquistadorilor spanioli în Lumea Noua au fost precedate de cele ale portughezilor pe coastele Africii Occidentale. În incursiunile lor de pe litoral si din apropiere pentru a captura sclavi, portughezii incendiau colibele, ucideau batrâni si copii, vânau barbati cu câini mari dresati în acest scop, adusi special din insulele Canare. Cum însa interesul lor nu era de a se instala definitiv pe teritoriile africane pentru a le exploata asemenea unor adevarati colonizatori, ci se limita în principal la capturarea de sclavi, actele lor de cruzime erau dependente si determinate de acest scop specific.
Ceea ce nu era cazul cuceritorilor spanioli.
Actele condamnabile ale spaniolilor debuteaza alarmant. Înca în 1511 calugarul dominican Antonio de Montesinos, revoltat de comportamentul colonistilor, predica în insula San Domingo cerându-le sa înceteze distrugerea populatiei. În 1512 “Legile din Burgos” declara ca indienii trebuie sa ramâna oameni liberi si recomanda sa fie tratati cu blândete; femeile si copiii sa fie protejati, iar barbatii sa lucreze pentru spanioli “numai” noua luni pe an! Dispozitiile nu sunt însa respectate, vechea situatie continua - si în 1519 calugarii dominicani din Hispaniola adreseaza Curtii un raport asupra felului condamnabil în care colonistii insulei îi trateaza pe bastinasi: “În timp ce indienii s-au aratat atât de binevoitori fata de ei, crestinii [spaniolii] au invadat aceste tinuturi ca niste lupi turbati care se napustesc asupra unei turme de oi pasnice. Si cum tuturor acestor oameni veniti din Castilia nu le pasa de sufletul lor, însetati cum erau de bogatii si stapâniti de cele mai josnice patimi, ei au depus atâta silinta în a distruge aceste tinuturi încât nicio pana si nicio limba n-ar fi în stare sa le descrie. Într-atâta încât populatia insulei, socotita la început la 1.100.000 de suflete, este acum cu totul risipita si nimicita; încât azi n-au mai ramas decât 12.000, cu mici si mari, tineri si batrâni, bolnavi si oameni sanatosi.”
Restul citeste pe historia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu