miercuri, 29 mai 2013

Oameni celebri care si-au prevestit moartea

Exista oameni care se pare ca au “stiut” cum vor disparea de pe aceasta lume, alimentând teoriile despre capacitatile extrasenzoriale. Spre exemplu, dupa cum subliniaza o parte a presei americane, nimeni nu a observat talentul de…clarvazator al lui John Lennon, decât la 4 ani de la moartea sa, când a fost lansata postum piesa „Borrowed Time”.

Se pare ca la acel moment, John Lennon s-a inspirat în scrierea acestei piese dintr-o experienta personala. Respectiv, artistul a plecat cu iahtul personal într-o croaziera, cu sotia lui Yoko, si din cauza unei furtuni groaznice cei doi au fost la un pas sa fie înghititi de ape. Lennon nu a  murit atunci, ci la 6 luni dupa înregistrarea melodiei, considerata în unele cercuri drept premonitorie.

13 gloante


“Am fost împuscat si am murit, pot sa-ti spun clar cum s-a intamplat / Dar cei mai multi cred ca negrii primesc ce merita”…Aceste versuri dintr-o melodie (un featuring) cântata de Tupac i-a incitat pe adeptii teoriei conspiratiei. Care spun ca Tupac “a compus aceste rânduri pentru prietenul sau, dar de fapt si-a asternut pe hârtie propria moarte”. Nu cu mult timp dupa lansarea melodiei, artistul a fost omorât exact asa cum a exprimat el prin muzica. Tupac a fost împuscat cu 13 gloante, în plina strada, de catre o banda.

Pe Titanic

“Pistol” Pete Maravich a fost unul dintre cei mai mari 50 de jucatori de baschet din NBA. În 1974, Maravich avea 26 de ani, juca în NBA de 4 ani si se afla la apogeul carierei. Conform “Cracked”, într-un interviu acordat ziarului Beaver County Times, Maravich declara ca nu vrea sa joace 10 ani în NBA, dupa care sa moara la vârsta de 40 de ani de atac de cord. Lucrurile s-au întâmplat aidoma previziunii:  pe 5 ianuarie 1988, Maravich juca baschet cu prietenii, când deodata s-a prabusit pe teren, murind de atac de cord la exact 40 de ani.


William Thomas Stead este considerat parintele tabloidului modern. În 1886, el a scris o piesa pentru Pall Mall Gazette, numita “Scufundarea unui vapor de linie”. Subiectul era despre un vapor care plecase din Anglia catre New York, pe drum fiind implicat într-o coliziune. În piesa lui Stead, pasagerii mureau pentru ca pe vapor nu erau suficiente barci de salvare. În 1892, el scria o alta piesa, despre un vapor de linie care se loveste de un aisberg. În 1912, Stead se îmbarca pe Titanic! Dupa cum se stie, vaporul s-a lovit de un aisberg, Pe lista decedatilor a fost si Stead.

Numarul fatidic

Arnold Schoenberg este compozitorul care a introdus muzica atonala, stil care în anii ’20 scandaliza criticii si ascultatorii. Schoenberg avea o inexplicabila teama de  numarul 13. El credea ca va muri într-o zi de 13, a unei luni necunoscute. Prin urare, în fiecare zi de 13, compozitorul statea în casa! Atunci când a împlinit 76 de ani, un coleg l-a avertizat cu privire la suma cifrelor vârstei sale (7+6=13). Avertizarea l-a speriat si mai mult. Într-o zi de vineri, 13, a anului 1951, Schoenberg a fost la fel de precaut, neparasind locuinta. Cu putin înainte de miezul noptii însa, sotia l-a gasit mort.

La 3 ore dupa declaratie

Frank Pastore avea propria emisiune la un post de radio crestin din SUA. În cadrul unei emisiuni, Pastore a spus ca, în ciuda atentiei cu care conduce, oricând ar putea fi spulberat pe autostrada 210 de catre o masina care îi taie fata. La 3 ore dupa declaratie, Pastore a fost implicat într-un accident aidoma celui la care se referise in emisiune, chiar pe autostrada 210, ajungând la spital cu leziuni majore la nivelul capului. A murit o luna mai târziu…Dupa cum noteaza presa americana, lista oamenilor care se pare ca si-au prezis propria moarte este mai lunga, si implica atât persoane obisnuite, cât si celebritati.

SURSA: 2012en.ro


Articolul original

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu